La mulţi ani, tati!

Pentru postul ăsta, trebuie să recunosc ca m-a inspirat puţin colega mea, Dana, când acum ceva timp a scris despre tatăl ei. Nu va fi un articol lacrimogen, ci voi profita că astăzi e ziua lui şi voi povesti ce a însemnat pentru mine tata:).

Tati pentru mine a înseamnă întâi de toate... muzică... vechile casete video de prin iarna lui '91 revăzute la o vârstă la care conştientizam, m-au făcut să asociez această minunată formă de artă cu tatăl meu. Şi nu pentru că tata ar avea cumva tangenţe cu muzica (este un afon şi jumătate:)), dar prin el am descoperit-o. Copil fiind, împrăştiam prin toată sufrageria benzile magnetofonului, îmi alegeam câteva mai colorate şi i le duceam tatălui meu ca să le ascult. Mă adormea pe "Nothing Compares To You" a minunatei Sinead O'Connor şi dansa cu mine la pieptul lui pe "Sweet harmony" sau "Domino Dancing"... mai târziu, mă asculta chiuind pe "Without you" şi imitându-l pe Michael Jackson ţinându-mă de tocul uşii în "Earth Song". Am avut o copilărie plină de muzică şi inspirată de tatăl meu.

Participam la toate "chefurile" prietenilor părinţilor mei, chefuri "DJ-ite" tot de el, cu muzică bună şi distracţie. Tot el mi-a făcut cunoştinţă cu muzica rock, asta pe la 7-8 ani şi tot el mi-a cumpărat primele casete Genius, Backstreet Boys,  Andre şi Blue.

Pe la vreo 4 ani mi-a arătat ce e fotbalul, mă lua să stau lângă el la meciurile cu Dinamo, iar în 2004, m-a dus prima oară pe stadion. De atunci am rămas daddy's girl şi fiind singură la părinţi, ştiu că mama avea momente când şi-ar fi dorit o fetiţă cu rochiţă roz şi pantofiori de lac:).

După muzică şi fotbal, tati mi-a fost, la fel ca şi mama, un bun prieten şi întotdeauna am avut susţinere din partea lui pentru toate prostioarele, mai ales cele băieţeşti:D. Când m-am apucat de fotbal, el m-a susţinut, chiar dacă nu era tocmai un sport potrivit pentru o fată. Când "fugeam" în weekend la Bucureşti cu bunica, mă acoperea să mă pot duce pe stadion. Mă sfătuia într-ale modei (ciudat, dar are gusturi foarte bune), îmi arăta piese noi apărute la TV şi ne apuca dimineaţa povestindu-mi amintiri din copilăria lui. Tot el a fost cel care mi-a arătat fiecare colţişor din oraşul meu de suflet, Bucureşti. Mergeam cu Dacia noastra alba peste tot, cu Bad Boys Blue şi CC Catch în boxe şi admiram "frumuseţile patriei".El a fost un copil foarte cuminte, ordonat, născut şi crescut  în minunatul Bucureşti, sensibil şi introvertit care mânca bătaie din cauza fratelui mai mic. Eu nu l-am moştenit din păcate, dar întotdeuna ne-am înţeles minunat şi am împărtăşit multe momente frumoase.

De când am venit în Bucureşti la facultate suntem mult mai apropiaţi, i se face dor de mine mai repede şi mă sună mereu să pălăvrăgim cu orele. Îmi dă bani de buzunar fără să ştie mama şi-mi recomandă piese pentru 2 Zece Band. Eu îl iniţiez în tainele internetului şi îl informez cu ultimele ştiri din lumea fotbalului.

Sunt norocoasă că am un tată aşa minunat şi sunt norocoasă că mă cheamă Sandra. De ce? Ah, nu v-am spus?:)
Numele mi-a fost dat după numele Sandrei, cântăreaţa de orgine germană, pe care tati o adora! Are toată discografia, îmi cânta toate piesele şi întâmplarea a făcut să semăn cu ea:). Ochi verzi, păr ondulat şi talent muzical (şi modestie!!!:)).

O poza foarte dragă mie şi un simplu şi special "La mulţi ani!"...