Ieri, la JW Mariott a avut loc Balul Albastru, primul bal caritabil în sprijinul copiilor cu autism organizat de Asociaţia Învingem Autismul la care au participat numeroase personalităţi din televiziune, modă, teatru, muzică, etc.
Eu am fost prezentă cu 2 Zece Band pentru a susţine un moment artistic alături de nume mari din muzica românească, Andra, Irina Sârbu, Maria Buză şi Maria Radu, implicându-ne cu suflet în ajutarea copiilor autişti.
S-a organizat o licitaţie ale unor obiecte unicat care fie au aparţinut unor vedete, Virgil Ianţu, Simona Pătruleasa, Raluca Moianu, fie au fost create special pentru acest eveniment, o poşetă superbă by Mihai Albu şi o rochie minunată by Dana Săvuică, toate acestea ajutând în sprijinirea copiilor.
A fost un eveniment emoţionant, cu momente speciale, de la licitaţia pentru sfaturi în bucătărie din partea lui Horia Vârlan, până la discursul lui Horia Rizea, un puşti de 12 ani care m-a impresionat până la lacrimi. El a scris o carte intitulată "În zbor barba nu creşte", în care este vorba de sora lui mai mică, Kitty, autistă şi despre relaţia specială pe care o are cu aceasta. M-a impresionat povestea în sine şi limbajul folosit în scriere, imaginaţia puştiului şi bineînţeles, cazul Catincăi (numele real al surorii lui Horia).
Recunosc că nu am fost pusă niciodată în contact cu un astfel de copil, dar ştiu că fetiţele unei cunoştinţe au autism şi ştiu că nu le este deloc uşor părinţilor să le îngrijească.
Un alt moment emoţionant a fost prezentarea filmului Temple Grandin, de exsitenţa căruia nu ştiam, nu că aş fi eu vreo împătimită a industriei cinematrografice, dar cred că e un film care merită văzut.
A fost o atmosferă sobră care s-a destins spre final, o cauză puternic susţinută şi ceva fonduri care îi va ajuta pe copiii cu autism să primească îngrijire în centrele specializate, pentru ca aceştia să ducă o viaţă normală.
More photos here!
Următorul subiect despre care vreau să scriu este legat de tricouri. Toată lumea poartă tricouri de toate felurile şi în toate culorile. Fiecare îşi ţine tricourile fie împachetate pe rafturi, fie aranjate simetric pe culori şi mărimi, fie pe umeraşe, fie şifonate, aruncate pe te miri unde:).
Băieţii sunt mult mai pasionaţi de tricouri decât noi, fetele, dar v-aţi întrebat vreodată cum îşi aleg ei ţinuta pentru întreaga zi?:D
Sună alarma la ora 8:00, se mai foieşte câteva minute prin pat, merge la baie, după care se duce în faţa şifonierului şi îşi aţinteşte privirea câteva secunde pe raftul cu tricouri. În povestioara mea avem un băiat drăguţ care îşi ţine tricourile împachetate pe raft, aşa că, aparent, îi este uşor să îşi aleagă unul. După ce aruncă un ochi în şifonier, îşi trage blugii pe el, aici e al naibii de simplu, pentru că blugii sunt tot blugi şi îi poţi purta cu orice, oricând, oricum şi oriunde:). Revine la raftul cu tricouri şi îşi alege unul. Se îmbracă cu el, iar după câteva secunde îl dă jos. Se citeşte primul zâmbet pe faţa mea şi primul gând (se pare că nu îi place tricoul ăla, poate se va îmbrăca să se asorteze cu adidaşii, îmi spuneam eu). A doua încercare, un tricou negru, cu un scris colorat în care arată bestial, dar nici de data asta nu a fost cu noroc. Se dezbracă, se duce până la baie şi revine asupra problemei tricoului. Să nu vă închipuiţi că are 30 de tricouri, nuuuu, are câteva foarte drăguţe din care chiar poate alege. Îl intreb cu gura până la urechi de ce îşi tot schimbă tricoul şi îmi spune că sunt necălcate. Eu în gândul meu "pe bune?ţi se pare că eu port vreodată vreun tricou călcat?", aşa că m-am oferit să-i calc un tricou, numai ca să nu-l mai văd ca pe o tipă nehotărâtă care are un date:).
Refuză politicos şi se înfige într-un tricoul lila cu nişte converşi verzi desenaţi or something (nu am băgat de seamă dacă era sau nu călcat), îşi trage hanoracul pe el, adidaşii roşii , rucsacul şi pleacă spre serviciu. Sorbindu-l din priviri, cum fac în fiecare dimineaţă, mi-am dat seama că şi băieţii au momente când sunt mai nehotărâţi decât noi şi niciodată, atunci când stau 15 minute să aleagă un tricou, nu-şi pun problema asortatului:).
Lucruri, lucruri şi iar lucruri. Ce ne-am face fără?:D
De vreo săptămână, mi se întâmplă chestii ciudate şi anume, îmi dau seama că nu-mi mai plac lucruri pe care mi le-am dorit foarte mult cândva, dar am început să prind gustul altor lucruri pe care le detestam.
De exemplu, acum vreo 4 ani, când telefoanele cu touch screen erau în vogă, mi se păreau incomode, aşa că, îmi cumpăram numai telefoane cu butoane, eventual pe slide, pe care să scriu rapid şi să nu joc maţele încurcate cu degetele pe ecran. 2 ani mai târziu, când touch screen-ul a fost înlocuit de isteria telefoanelor cu tastatură qwerty, mi-am dorit foarte mult un telefon cu touch. Şi l-am avut! Alb, micuţ, finuţ, cu senzori declanşaţi la atingerea cu unghia (by the way, ăsta este unul din motivele pentru care nu mi-au plăcut niciodată IPhone, Galaxy şi alte telefoane cu touch, pentru că nu se activau la contactul cu unghia).
Touch screen, tehnologie de ultimă generaţie dar acum mi s-a pus pata peeeee..... tastatura qwerty..... ba dum tss!:|... Nu ştiu cum s-a întâmplat ca acele telefoane hidoase acum ceva timp, să mi se pară interesante acum, la fel cum nu ştiu cum s-a întâmplat ca aseară să mânânc sfeclă roşie, un aliment care nu a existat în meniul meu până acum şi cremă de unt, eu, cea care e certată cu untul de foarte mult timp. Puţin speriată de preferinţele mele din ultimul timp, am hotărât să mă opresc aici şi să nu încerc şi brocoli cu unt, acea legumă dezgustătoare, de teamă ca mâine, poimâine o să ajung să renunţ şi la carne:). La fel mi s-a întâmplat şi cu anumite zone din Bucureşti. Când stăteam în Titan, ăla era unul dintre cele mai tari cartiere, dar mi-aş fi dorit mai mult să stau în zona Ştefan cel Mare. Aveam orare de tot ce însemna Militari, Drumul Taberei şi Rahova, iar acum, după ce m-am mutat în Drumul Taberei, nu m-aş vedea locuind în alt cartier din Bucureşti. Rahova, un cartier atât de contestat în concepţia mea, a ajuns pe lista preferinţelor. Acum să nu credeţi că mor de dragul acestei zone, dar nici rea nu e:).
Sunt o persoană foarte activă, îmi plac schimbările, schimb preferinţele culorilor, ale parfumurilor, ale cosmeticelor des, dar la capitolele sentimente, mâncăruri, muzică şi tehnologie, îmi place să rămân în segmentul obişnuinţei:).
