22.08.2011

Everything is ok...

Sau nu... În ultima săptămână am acumulat foarte multă oboseală... Bucureşti, job, repetiţii cu băieţii mei (mai multe detalii aici) şi numeroase priviri zilnice pot epuiza chiar şi o persoană foarte energică... Aşadar, m-am angajat la un Call Center pe imobiliare şi e interesant... vorbeşti cu tot felul de oameni, unii receptivi, alţii ciufuţi, da' per total e fun.Am un super colectiv de 12 gagici şi 4 tipi cam de aceeaşi vârstă şi e super caterincă, chiar dacă fiind nou-veniţi, ăia mai vechi din firmă ne cam pun "beţe în roate"..mai bine zis... alea mai vechi, pentru că femeia e cel mai al dracu specimen din toate timpurile şi tre' să-şi dea în petec de fiecare dată când intră în contact cu o alta, care, crede ea, îi ştirbeşte din personalitate:).Pe lângă intrigi, arfe "şefoase" (ştiu că nu există cuvântul ăsta, da' vă prindeţi voi) şi telenovelisme, 4 ore pe zi fiecare îşi face treaba cum ştie mai bine, aşteptând ziua de salariu:).
Pe lângă job, subsemnata şi-a făcut apariţia în peisajul trupei 2 Zece, cover band nu prea cunoscut, cu nişte băieţi extraordinari care m-au acceptat ca solistă!Fericire mare,entuziasm şi chef de muzică fiindcă datorită lor, visul meu de a cânta într-o trupă de coveruri, este pe cale să se împlinească! Momentan stăm în sala de repetiţii, ne punem la punct piesele şi sper să apărem cu cântări cât de curând:D.
Sunt înconjurată zilnic de tot felul de oameni şi în momentele mele de repaus dintr-ale mele, încerc să-i studiez pe ei, să le aflu secretele din priviri, destinaţiile zilnice şi dorinţele lor...

Astăzi m-am oprit la modelul puştiului de 20 de ani, distrat, energic căruia nu i-a plăcut niciodată şcoala şi care nu are de gând să dea la facultate prea curând... Are o familie, are prieteni, are şi un job "de umplutură" şi îşi petrece timpul aparent ca orice tip de 20 de ani... Prieteni, bere, ţigări, fotbal, party-uri, fete, chestii pe care orice băiat le are în cap daaaar, există un dar.... printre toate activităţile lui zilnice se află şi drogurile.. şi nu rahaturile astea legale, ci tot felul de ierburi (iertaţi-mi ignoranţa, da' chiar nu cunosc şi eu le zic simplu ierburi) care au ajuns să îi fie cea mai bună companie zilnică... Nu judec pe nimeni, nu încerc eu să schimb lumea, dar nu îmi pot explica de ce ai vrea să te duci dracu atât de repede, prin nişte metode nu tocmai normale (bani pierduţi aiurea şi stări de inconştienţă)???
De ce nu poţi trăi liniştit şi fericit lângă nişte prieteni ok, să te bucuri de momentele petrecute alături de fata care-ţi place şi să duci o viaţă normală, să te gândeşti la viitor şi să renunţi la vicii şi la filme?

3 comentarii:

A spunea...

interesant:)!

Anonim spunea...

Ei bine Sandra, pentru ca normalitatea este doar o chestiune de viziune, de aceea,,comentariul,, acesta ar fi condamnat de la inceput daca l-as prezenta ca pe un contraargument la ceea ce ai exprimat tu in post, asa ca il maschez nintel.
Asadar, foloseste sensul peiorativ in a decoda mesajul acestei fraze. Eu vad normalitatea dogmatica ca fiind ceva observat si acceptat de cineva supus unei viziuni obtuze (fie ea si de moment!). A ii impune unui individ o eticheta negativa rezultata din compararea cu rigorile unei o oarecare normalitati, il priveaza pe acesta chiar de aceasta posibila normalitate!, dar si pe tine de exercitiul acceptarii, si al intinderii mentale catre anormalitatea lui. Drogurile sunt printre noi mai mult ca oricand la nivelul constientizarii fenomenului, dar sa nu uitam ca ele au fost prin preajma rasei umane de sute de ani (daca nu mii). Dupa cum poate observi, nu sunt unul din aceia care este impotriva folosirii substantelor de genul acesta. Nu sunt impotriva si din cauza faptului ca preasfintesc individualizarea extrema a deciziilor si eliminarea factorilor externi. Omul contemporan este sclavul colectionismului comercial, grupului, opiniilor, instinctului de cuib si turma, sfatului, si dedicarii totale catre societatea din jur, deschiderea catre ,ceilalti, deschiderea sufletului precum o lapidare suculenta savurata de cei din jur. Asemenea lui Pink, protagonistul din The Wall, deschiderea asta este o sabie cu doua taisuri, iar tribunalul constiintei poate fi unul necrutator pentru sine. Nu vrei sa judeci, dar acest mic disclaimer nu mai functioneaza de mult. Dintr-o fraza a ta nu ma pot abtine sa trag concluzia ca,frapant, normalitatea exista in lucruri care ar trebui sa fie extreme prin definitie, cum ar fi sa te duci dracu cat mai repede!
Aparenta nelimitare a numarului de cuvinte pe care le pot insira aici este o ispita formidabila, dar una careia ii voi rezista. Sumar ca si restul textului, voi incheia spunand doar ca normalitatea nu poate exista ca un regim democratic, si anume nu este doar vointa majoritatii ci mai degraba vointa individualitatii. Salutari si sper sa nu iei nimic in nume de rau!

Anonim spunea...

Un rezumat excelent, A , scurt si la obiect :))