Te dau la ţigani!

Că tot a fost Ziua Copilului, m-am gândit să fac un mic research în amintirile copilăriei noastre şi să scriu un articol pe măsura acestei minunate zi:).

Vă amintiţi când eraţi mici cum vă speriau părinţii voştri? Fie că era Bau Bau, fie că era Baba Cloanţa, fie că era Moşu', sau nelipsiţii ţigani, pun pariu că toţi am avut la un moment dat o fobie pentru un personaj negativ.
Astăzi, în timp ce mă deconectasem puţin de la învăţat, mi-am derulat în minte momente haioase din copilăria mea. Am rămas blocată la perioada când ai mei aveau într-un dormitor multe acte (mama fiind pe atunci contabilă), iar eu, cu talent la scris, cum mă ştiţi, mâzgăleam tot ce prindeam. Ca să nu pot intra în camera cu pricina, ai mei " mi-au făcut cunoştinţă" cu Moşu', un nene care mă lua cu el dacă intram acolo. Imaginea acestui Moş era imaginea unui bibelou cu un nene beţiv, cu mustaţă şi pălărie care stătea pe o bancă cu o damigeană în mână (probabil vă amintiţi  bibeloul :D). Apropo de bibelouri, mama avea o întreagă colecţie de la domnişoare în rochii de zâne, până la neni cântăreţi, îngeraşi şi alte orătănii:).

Şi cum vă spuneam despre acest Moş, ca treaba să fie treabă şi ca pruncul să fie şi mai fricos, povestea se continua şi la ţară, când bunicul meu bătea noaptea în geam şi pe mine mă apucau isteriile şi mă împingeam în braţele bunică-mii până mă opream din plâns. După faza cu Moşu', ne-am mutat într-un apartament nou, într-un bloc la parterul căruia stătea o familie de ţigani. Piranda avea peste 10 copii, dar oamenii erau paşnici. De fiecare dată când făceam câte o tâmpenie, mama mă ameninţa că mă duce de unde m-a luat când eram bebe. La mine n-a prins niciodată faza cu "îl chem pe Bau Bau dacă nu eşti cuminte", pentru că Bau Bau în concepţia mea de atunci era doar un personaj pentru "copiii mici şi naivi". Faza cu ţiganii mereu ţinea. De fiecare dată când o vedeam pe individă în faţa blocului, o studiam să văd dacă într-adevăr semăn cu ea şi să descopăr dacă întra-devăr ea e mama mea. Căruţele şi cântecele lor despre "calofere" şi "sticle goale cumpăăm" care răsunau în tot cartierul erau cireaşa de pe tort. Când vedeam o căruţă cu ţigani, mă apuca panica:D. Ţin să menţionez şi că drumul meu spre grădi era printr-un cartier vestit de tuciurii din Târgovişte şi vă daţi seama de ce deliciu vizual aveam parte:).

Am crescut, am trecut peste Moşu' şi peste ţigani şi am ajuns la rândul meu să încerc să-i sperii p'ăia mai mici, mai exact, pe vărul meu mai mic cu 9 ani decât mine. Nu eram atât de diabolică încât să-l înfricoşez cu ţigani, moşi sau monştri obosiţi, ci mi l-am luat "aliat" pe Bau Bau, sperând că va fi doar o glumă nevinovată. Copilul, tot copil... Cum auzea de minunatul Bau Bau, plânsete, urlete şi tăvăleală pe covor, până venea matuşa mea să mă certe. Ţin să menţionez că pentru mine şi Barza a fost un bullshit şi niciodată nu am crezut că aduce copii, pe când vărul meu mai mic, până la vreo 9 ani a crezut în Barză:). Nah, fiecare cu generaţia lui:D.

Ce am observat eu, e că fiecare părinte adopta o altă metodă de "potolire" a pruncului, dar majoritatea alegea ţiganii. Şi acum, eu, om semi-matur, mă întreb: de ce oare suntem aşa sceptici când vine vorba de ţigani şi de ce suntem rasişti? Pentru că părinţii noştri, în speranţa de a-şi potoli copiii turbaţi, recurg la aceeaşi placă "te dau la ţigani" de ani de zile:).

Vă întreb pe voi acum... Ţiganii, cum îşi sperie puradeii? "Dacă nu eşti cuminte, te dau la români!"?:))

Să aveţi o noapte minunată!