In timp ce imi faceam dus[nu exagerez], m-au inundat niste ganduri...Am momente cand pur si simplu nu vreau sa mai cresc si sa ma maturizez,sau am momente cand chiar vreausa redevin copil.As da uneori orice sa dau timpul inapoi si sa nu traiesc cu regrete pt ca nu am facut anumite lucruri.Mi-e greu sa cred ca am ajuns la 17 ani si jumatate si mai am aproximativ 6 luni pana voi deveni majora si cam un an si jumatate pana voi pleca de acasa.O sa-mi lipseasca asa de mult viata de liceu,prietenii si iubirile de-o vara...De mic copil imi doream foarte mult sa cresc si sa am ceva de spus in fata parintilor mei care pe atunci credeam ca au ceva personal cu mine.Cu timpul mi-am dat seama ca ei imi voiau defapt binele si incercau doar sa ma invete cum sa trec peste obstacolele vietii.Chiar si acum am momente cand ii cred absurzi dar pe zi ce trece imi dau seama ca au dreptate.Un nou pas spre maturizare?[:-?].Imi aduc aminte zilele petrecute cu colegii la scoala generala,eram fetita silitoare si visatoare din prima banca[de mica imi doream sa ies in evidenta],care il iubea in secret pe Lee Ryan de la Blue[si acum imi vine sa rad].Cand unele colege la 12-13 ani abia asteptau sa se intalneasca cu iubitii[cum suna:))] lor la poarta scolii,eu asteptam cu nerabdare sa ajung acasa pt a asculta din nou caseta cu Blue si pt a-l auzi din nou pe Lee spunand diverse expresii siropoase...Nu eram un copil obisnuit,o pot spune cu sinceritate.Eram ciudata,credeam ca toata lumea e impotriva mea,toti aveau ceva cu mine si de aceea in scoala generala eu nu mi-am facut prieteni.Nu stiam gustul unei prietenii adevarate intre 2 fete sau orele petrecute cu gasca in fata blocului.De ce?Nu pot sa imi explic...Nu eram nici introvertita dar din cate imi aduc aminte ma credeam cea mai tare si asta ii deranja teribil pe ceilalti copii.Pe la 4-5 ani,tin minte,ma jucam la tara cu papusile si eu voiam ca toate celelalte fete sa faca numai ce spuneam eu..[urat:)].Momentul cand am intrat la liceu il asteptam in fiecare zi a vietii mele pt ca pe atunci mami imi promisese ca daca o sa intru la un liceu bun,o sa ma lase in oras,o sa ma lase sa ma machiez,ba chiar sa am prieten si mie atunci toate chestiile acestea mi se pareau imposibile.Ajunsa si la liceu,care a fost una dintre cele mai mari dezamagiri ale vietii mele[asta e o alta poveste],mi-au fost promise alte lucruri pe care doream din tot sufletul sa le fac si sa le aflu.Aveam impresia ca ceilalti adolescenti de varsta mea au mai multa libertate si au parinti mai de treaba,etc.dar sincer va spun,acum mi-am dat seama ca n-a fost asa...Degeaba aveau parinti care ii lasau sa faca aia si aia si aia daca ei erau niste golani,curve,ratati[cat de dur:D].Am inceput sa cunosc lume noua,sa-mi fac prieteni si sa ma lovesc de probleme.Nu va ganditi acum la probleme grave,ci probleme specifice varstei de 15 ani.Deja,fiind liceana,ma consideram superioara[vechea poveste],dar niciodata nu m-am dat inapoi de la o discutie cu o anumita persoana.De obicei,eu am fost de principiul ca si de la un om idiot sau de la un puscarias ai ceva de invatat,deci sa nu evitati niciodata sa purtati discutii cu persoane necunoscute sau cu persoane "negative",daca pot sa spun asa.Clasa a9a a fost frumoasa,cu amintiri si aventuri demne de povestit nepotilor dar din pacate cand aveam o problema,nu aveam la cine sa apelez tocmai pt faptul ca eu aveam "prieteni" decat la tampenii[imi pare sincer rau sa spun asta,dar eram oaia neagra a clasei:”> ].Viata mea pot spune ca s-a schimbat in momentul in care m-am transferat la Economic unde am gasit o alta latura a adolescentei mele.Toate visele mele de pana atunci urmau sa se implineasca,odata cu venirea mea in acest liceu minunat.Colegi minunati care m-au primit foarte bine,profesori minunati care mi-au aratat adevarata relatie elev-prof si atmosfera extraordinara au lasat urme importante in mintea si sufletul meu,evident n-a fost totul chiar roz dar am fost f incantata.Am fost remarcata din punct de vedere educational,intelectual si mai ales,din punct de vedere muzical pt ca datorita dirigului meu[cel mai tare],am ajuns sa cant si sa fac canto,ceea ce imi doream de f mult timp.Trebuie sa spun ca la Ienachita degeaba ma cunostea tot liceul,daca pt cei din cancelarie traiam in umbra[shit].Revenind la aventura mea in Economic,am ajuns pana astazi,la jumatatea clasei a XI-a, dorind sa opresc timpul in loc.Probabil suna ciudat dar asta imi doresc.Eu care acum cateva saptamani o "amenintam" pe mama ca voi pleca eu la Bucuresti la facultate si o sa vada ea atunci pe cine o sa mai certe,etc,vreau sa raman aici,in aceeasi zi geroasa de ianuarie[a tot nins de vreo 2 ore],cu aceleasi ganduri si sentimente.O sa-mi fie dor de tipii pe care i-am placut,de povestile de dragoste traite,de lacrimile varsate si de visele neimplinite.Am ajuns la 17 ani si jumatate sa-mi traiesc o adevarata poveste alaturi de niste parinti super si de niste prieteni geniali care m-au ajutat sa ma maturizez.Vreau sa fiu iar copil...Ma gandesc oare ce va fi cand voi pleca?Singura intr-un oras strain[nu chiar strain,caci Bucurestiul este o veche iubire a mea],intr-o facultate straina,cu oameni noi,departe de parinti si de camera mea alb-rosie,departe de povestile de-o vara si de amintiri.Voi incepe o noua viata pe propriile mele picioare si nu va fi deloc usor.Voi suferi din nou,dar de data aceasta mult mai profund pt ca nu o sa mai fie mami care o sa planga langa mine si o sa-mi spuna ce e bine si ce e rau...Voi intra intr-o jungla unde va trebui "sa ucid"[metaforic] pt a putea trai...Zilele trec atat de repede si parca nu reusesc sa ma bucur de anumite chestii,asa cum mi-as dori.Am pierdut multe in viata si aici nu vorbesc de chestii materiale ci pur si simplu de universul sufletului meu.Prieteni,amintiri,pagini rupte din jurnal,secrete bine pastrate,povesti stupide despre aventurile de la mare,intamplari ale unei scolarite si de ce nu,viitori iubiti,sau chiar soti[cand eram mica mereu ma visam casatorita cu vreo vedeta,ceva de genul:))].O sa-mi fie dor de tot si n-o sa mai pot sa ma bucur,cum m-am bucurat candva de prima zapada,de primul foarte bine la desen(clasa I),de primul 10 la limba romana,de prima mea papusa Barbie,de prima vacanta la mare fara parinti,de primul sarut si de prima iubire.Nu voi mai plange,cum plangeam odata din cauza jucariilor,a picaturilor de acuarela de pe rochita mea noua[Sf Constantin si Elena,pe undeva prin clasa a III-a],din cauza colegilor mei care radeau de mine,a primei note de 4 la engleza,din cauza concertelor pierdute,a durerilor de burta,rautatii oamenilor,a baietilor care imi spuneau ca sunt urata si din cauza povestilor neimpartasite sau,cum le numeam eu,a iubirilor imposibile:).Daca as pune pe hartie cam tot ce simt,ce gandesc si ce am facut de cand ma stiu eu pe pamant,as putea scrie o intreaga colectie de romane ale experientei:)).O sa-mi fie dor de mine si o sa adorm probabil,obosita dupa o zi de serviciu,cu un infinit de amintiri in gand si cu o jumatate de infinit de regrete pt ca regretele au fost mai putine...Oare peste 10 ani pe vremea aceasta ce voi scrie?
Sper sa nu aflu prea curand...
4 comentarii:
si eu il iubeam pe lee ryan..dar asa pe fata,nu in secret :))
Superbe ganduri!...Crede-ma,nici eu nu sunt vreun pensionar,dar nu pot sa-mi explic unde au zburat deja vreo 22 de ani jumate din viata mea.Si,ca si tine,as da orice sa mai fiu din nou copil...Cel mai mult mi-a placut perioada anilor 1998-2000,cand aveam 12-14 ani,dupa aia s-a stricat totul,am inceput sa vad unele lucruri si sa trec prin unele aspecte ale vietii pe care nu credeam ca va trebui sa le infrunt vreodata,mai ales ca nici nu credeam ca exista asemenea situatii,asemenea oameni,asemenea provocari.La 12-14 ani m-am simtit cel mai bine,am trait cel mai frumos,am simtit ca zbor si ca nimeni si nimic nu imi puteau frange aripile bucuriei de a trai...Simteam ca lumea e a mea,dar,odata cu trecerea timpului toate s-au naruit incet si dureros,pentru ca in prezent sa fiu constient ca traiesc intr-o lume rece si macinata de oameni viciosi,scrupulosi si in marea lor majoritate cu caracter infect...Spuneai la un moment dat in articol ca te simteai ca o ciudata crezand ca parintii iti sunt impotriva.Nu,nu erai singura care gandea asa,toti am fost rebeli si toti ne-am dat seama intr-un tarziu ca parintii ne vor binele,nestiind ca incearca sa ne protejeze de toate mizeriile de acum,de toate incercarile si clipele mai putin placute din viata de acum.Ai 17 ani jumate...crede-ma,nu ca ma dau vreun trecut prin viata,dar cel putin,din proprie experienta,daca ai stii ce diferenta este intre cum eram eu cand aveam 17 ani si acum ma apuca durerea de cap.Parca eram intr-o alta lume acum vreo 5 ani.Mai inocenta,si cu siguranta mai linistita,fara intrebarile,grijile si probleme de azi.Ai sa vezi si tu cate se vor schimba in urmatorii 5 ani din viata ta,asta ca sa nu spun ca se vor schimba si mai mult si multe pe masura ce vom inainta in varsta.Felicitari!Imi face placere sa citesc astfel de ganduri ale putinilor oameni normali pe care ii mai stiu,fie si de pe net.M-am regasit in multe propozitii si fraze scrise de tine aici.Spui ca:"O sa-mi fie dor de tot si n-o sa mai pot sa ma bucur,cum m-am bucurat candva de prima zapada,de primul foarte bine la desen(clasa I),de primul 10 la limba romana,de prima mea papusa Barbie,de prima vacanta la mare fara parinti,de primul sarut si de prima iubire."...Mie nu mi-e dor decat de vremurile in care puteam sta de vorba cu cineva,fara teama ca acel cineva sa ma judece gresit,sa ma analizeze cu privirea,sa ma ia la misto.Mi-e dor de vremurile cand eram mai modesti,dar mai sinceri,prietenosi si afectuosi unii cu altii.Mi-e dor de vremurile cand noi toti inca mai eram OAMENI!...
Cat de trist in puii mei :-S
Lasa fata, noi sa fim sanatosi ! La naiba !
cam tanara sa faci bilanturi...ai toata viata inainte pentru acest lucru...ti-o spun de la un om a carui carte aparuta anul trecuta se bazeaza 75% pe neimplinirile din dragoste specifice liceului...bine nici acum nu e grozav, dar nu voi ami putea scrie niciodata in acel fel...cred ca stii ca deja mi-ai citit cartea...ups mi-am facut deja reclama...sariti ca mai sunt vreo 45 de exemplare :D
Trimiteți un comentariu